The Inbetweeners Movie


filmeonline
Ne pare rau, numai utilizatorii inregistrati pot crea playlist-uri.

Publicat in de cristina in Comedie

21,653 Vizionari

Descriere

Patru adolescenţi britanici cu probleme de integrare socială pleacă în vacanţa în stațiunea Malia din insula grecescă Creta. Will McKenzie, Jay Cartwright, Neil Shuterland şi Simon Cooper formează frăţia Pussay. Ajunşi la destinaţie sunt dezamăgiţi de condițiile mizere de cazare, dar se consolează cu gândul că aici vor întâlni în sfârşit fetele mult dorite cu care să petreacă clipe "fierbinţi", acesta fiind şi obiectivul acestei vacanţe. Norocul pare să le surâdă atunci când le întâlnesc, într-un local, pe cele patru prietene: Jane, Alison, Lucy şi Lisa. Fetele nu sunt impresionate într-un mod plăcut de cei patru adolescenţi cu apucături ciudate: unul virgin, unul care se pare că este atras de bunicuţe, altul nu-şi poate scoate din cap fosta prietenă care de curînd "i-a dat papucii", iar altul căruia îi place să "prizeze". Întâmplarea face ca adolescenţii noştrii să le mai întâlnească o dată pe cele patru fete şi încet încet să lege prietenie cu acestea. Cum vor evolua lucrurile pentru ei şi dacă vor reuşi să le cucerească vom vedea la sfârşitul acestei aventuri.

  • Titlu: The Inbetweeners Movie
  • Producator: Bwark Productions
  • Data lansare (SUA): 25 Noiembrie 2011
  • Buget: 3,500,000 £
  • Incasari weekend: 13,200,000 £

Taguri: The Inbetweeners Movie

Comenteaza

4 comentarii